Marți, 7 iunie 2016, la ora 18:20, la numărul unic de urgență 112 a fost anunțat un incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Știrbăț, comuna Udești.

incendiu flacari ars (1)

incendiu flacari ars (2)

Pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit militarii de la Detașamentul de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Udeşti, cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

Potrivit unui comunicat al I.S.U. „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei şi al unei anexe. Flăcările se manifestau şi în interiorul locuinţei şi exista pericolul de propagare la o gospodărie aflată în imediata apropiere.

Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, acoperişul anexei pe 30 de metri pătraţi, bunuri materiale din cele două camere de locuit (electronice, electrocasnice, mobilier, textile şi altele), tâmplărie din PVC şi circa 8 metri cubi lemn de foc. S-au degradat pereţii şi planşeele celor două construcţii.

Echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical soţiei proprietarului, în vârstă de 66 de ani, care a suferit un atac de panică. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare.

Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Incendiul a fost lichidat la ora 20:35, iar pompierii au salvat gospodăria învecinată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.