Senatorul PSD și președinte onorific al Patronatelor IMM România, Florin Jianu, a anunțat oficial că va demisiona din toate funcțiile politice și publice, afirmând că își va relua activitatea în sprijinul antreprenorilor. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la Suceava, unde Jianu a tras un semnal de alarmă cu privire la situația economică alarmantă din nord-estul țării.
„Este un prim indicator că economia nu merge într-o direcție bună”, a declarat Jianu, subliniind că în 2024 numărul firmelor închise a fost cu 4.000 mai mare decât cel al firmelor nou-înființate. În plus, balanța comercială a regiunii este profund negativă: exporturi de 3,7 miliarde euro și importuri de 4,8 miliarde, cu un deficit de 345 milioane euro doar pentru județul Suceava.
Florin Jianu a spus că a intrat în politică „ca tehnocrat, pentru a apăra interesele mediului de afaceri”, și că mereu s-a opus reformelor care încearcă să repare economia „începând cu mediul privat, nu cu cel public”.
IMM-urile sub presiune în 2025
În opinia sa, anul 2025 a adus dificultăți sporite pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum:
inflația ridicată,
creșterea cheltuielilor salariale,
și concurența neloială.
„Mediul de afaceri se restrânge, iar investițiile lipsesc din toate domeniile. Este nevoie de o schimbare de paradigmă”, a conchis Jianu.
El a anunțat că va demisiona oficial din funcția de senator în cursul acestei săptămâni și că va reveni în conducerea organizațiilor patronale pentru a susține mai bine interesele IMM-urilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.