Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent marți, 26 februarie, la Verești, alături de reprezentanții drumurilor județene, de vicepreședintele Consiliului Județean, Viorel Seredenciuc, dar și primarii de la Verești și Udești, pentru a stabili unde va fi amplasat un pod provizoriu.

„Am stabilit și se lucrează deja pentru amenajarea unui pod, variantă provizorie de tuburi prin albie, în amonte de podul existent, ca mașinile, și traficul greu și traficul ușor, să poată circula pe această variantă, până finalizăm ridicarea  grinzilor de la podul de la Verești și reparația propriu-zisă. În prima ședință de Consiliu Județean aprobăm indicatorii tehnico-economici, pentru că s-au mărit salariile minime în domeniul construcțiilor și atunci actualizăm acești indicatori”, a transmis Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a menționat că lucrările pentru podul de la Verești vor fi scoase la licitație pentru a doua oară, pentru că la prima nu s-a prezentat nici un ofertant.

„Noi am scos o dată la licitație podul, nu a venit nimeni, acum îl scoatem pentru a doua oară, dar vestea pentru cetățenii din zonă este că în câteva zile se va circula prin varianta provizorie, pe podul de tuburi de 1.4m  diametru, prin albia râului Suceava”, a mai transmis Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.