Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că, pentru ca instituția să funcționeze măcar la parametrii anului 2016, și pentru a avea cu ce să plătească salariile angajaților pe tot anul, mai are nevoie de 8 milioane de euro.

Acesta a spus că a cerut suplimentarea de fonduri pentru CJ de la Ministerul de Finanțe.

„Am făcut un demers către Ministerul de Finanțe, având în vedere că încă nu s-a finalizat proiectul de lege al bugetului de stat, prin care am cerut suplimentarea de fonduri pentru bugetul Consiliului Județean Suceava, pentru că, la o primă analiză, impactul creșterilor salariale este de 52% față de anul 2016. Dacă anul trecut aveam un fond de salarii de cca. 92 milioane RON, în 2017 se preconizează un fond de salarii de 140 milioane RON. De aici rezultă o creștere de cca. 52%”, a spus Flutur.

flutur cjPreședintele CJ a mai adăugat că speră că va găsi înțelegere la Guvernul României pentru a ieși din situația aceasta.

„Sunt sigur că în această situație se mai află și alte unități administrativ-teritoriale sau consilii județene. Sperăm să găsim înțelegere la guvern”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Ce spun specialiștii?

Totuși, oamenii specializați în domeniul administrației susțin faptul că, în acest caz, Consiliul Județean a greșit atunci când a estimat bugetul.

„Bugetul s-a făcut în noiembrie, în perioada campaniei electorale. Probabil, Gheorghe Flutur nu a ținut cont de promisiunile Partidului Social Democrat și s-a ajuns în această situație. Guvernul va aloca fonduri, însă problema s-ar putea rezolva și cu ajutorul veniturilor extrabugetare încasate pe plan local, sau cu banii din deplasările inutile, de la târguri sau din alte părți. Este fără îndoială, o problemă pe care trebuie să o gestioneze șeful județului. Ne-am obișnuit însă cu Gheorghe Flutur care se plânge în presă, ca mai apoi să fie eroul care a salvat județul”, a declarat pentru SuceavaLive, o persoană specializată în administrație publică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.