Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că joi, 8 iunie, în Ședința de Guvern s-a aprobat Ordonanța de Urgență pentru investiții în sănătate, s-au stabilit criteriile de alocare a fondurilor europene dar și a împrumuturilor pentru construirea de spitale în România și s-au făcut pași importanți pentru începerea de noi investiții în domeniul sănătății.
„CJ Suceava a solicitat Guvernului Ciucă alocarea de fonduri pentru Spitalul de Copii care urmează a fi construit în curtea Spitalului Vechi din Suceava, în vecinătatea blocului construit pentru medici și sunt convins că în scurt timp după această ordonanță vom putea primi o sumă de bani pentru construirea acestui spital. Este vorba de circa 100 milioane de euro proiect realizat de Compania Națională de Investiții, (CNI) și care se adresează domeniul pediatric, copiilor.
Județul Suceava are nevoie de un spital de copii numai dacă ne gândim că la Unitatea Primire Urgențe Suceava, (UPU), unul din trei pacienți care se prezintă este copil, apoi dacă ne gândim la distanțele mari față de zone din județ cum ar fi Vatra Dornei, Ulma, Brodina, care necesită mult timp pentru deplasare. Acest spital de 600 de paturi prevede înglobarea inclusiv a maternității, serviciu de urgență pediatrică precum și spații de cazare pentru aparținători.
Sunt convins că acest spital va avea de îndată ce va fi finalizat o adresabilitate regională, vor fi tratați aici copii atât din Județul Suceava cât și din județele învecinate”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns