PNL Suceava anunță depunerea listelor de candidați în toate cele 114 UAT-uri. Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Judeţean Suceava și al PNL Suceava, a precizat că a parcurs în precampania electorală 92 de localități.
„Avem 2024 de candidați, susținem candidați în cele 114 primării. Avem candidați foarte buni, plecăm optimiști la drum. Am fost primii care am depus candidaturile la Consiliul Județean Suceava, la Primăria municipiului Suceava. Parcurgem localități în fiecare zi, ne întâlnim cu organizații și cu foarte multă lume. Pregătim începerea campaniei electorale pe 10 mai și, la Suceava, vom debuta cu lansarea candidaților și a programului lui Gheorghe Flutur, oferta liberală pentru Suceava”, a transmis președintele Flutur.
Acesta a mai spus că este optimist și a mulțumit sucevenilor care au semnat pentru susținerea candidaților liberali. De asemenea, Flutur a dat asigurări că toți candidații vor face tot ceea ce au promis.
„PNL, partid serios, este pregătit la startul de campanie și de această dată”, a conchis Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns