Gheorghe Flutur a explicat de ce a promis finalizarea centurii Sucevei, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Acesta a subliniat faptul că, atunci s-a bazat pe niște hârtii semnate din care reiesea faptul că acest obiectiv ar fi trebuit să fie gata în septembrie 2016.

„Flutur a promis centura pe niște considerente ale anului 2016, când Guvernul semnase în luna august, tot la insistența noastră, finanțare europeană. Întâmplarea a făcut ca în toamna anului trecut să se schimbe ecuația politică la București. Centura Sucevei este un obiectiv național, al CNADR, aflată în subordinea ministerului Transporturilor. În primul meu mandat 2008-2012 am insistat mult și s-a făcut 80% din centură, care tot nu a fost în subordinea mea, dar atunci Guvernul mă asculta. Am sperat că va veni Guvernul care să mă asculte. Anul trecut aveam și hârtiile scrise că va începe pe 9 aprilie și se va termina în septembrie”, a transmis Flutur.

Președintele Consiliului Județean a ținut să menționeze și că, actualul Guvern nu este receptiv la solicitările sale cu privire la acest obiectiv.

 „Din păcate în toamna anului trecut, altceva a vrut populația, respect decizia oamenilor, doar că insistențele mele s-au lovit de un autism guvernamental teribil, din moment ce, până în momentul acesta, nu s-a mai umblat cu o roabă de pământ la centură. Nu o pot face eu pentru că nu este la noi în curte și pentru că fac scrisori săptămânal și nu mă ascultă nimeni, dar sunt totuși optimist că anul viitor se va termina această centură”, a conchis președintele CJ.

 

În 2007, sucevenii au fost anunţaţi că municipiul lor va avea o rută ocolitoare, menită se devieze traficul greu prin comunele Pătrăuţi, Moara şi Şcheia. Studiul de fezabilitate a fost realizat de firma Consitrans SRL Bucureşti pentru o şosea de 13,173 de kilometri, iar licitaţia a fost organizată, în 2007, de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) şi a fost câştigată de Construcţii Feroviare (SCCF) – Grup Colas SA Iaşi, care s-a angajat să construiască şoseaua pentru 131.153.401 lei, fără TVA, angajându-se că va finaliza lucrarea în 36 de luni. Investiţia chiar a depăşit suma de 360 de milioane de lei, fără însă ca şoseaua de centură să fie terminată.

Lucrările la șoseaua de centură a Sucevei au început în 2008 și ar fi trebuit să fie finalizate în 2012. În prezent se circulă doat pe porțiunea Șcheia – Pătrăuți ( 5,5 kilometri ), rămânând neterminat traseul Șcheia – Moara ( 7,2 kilometri ), afectat de alunecări de teren.

Centura Sucevei este una dintre cele mai costisitoare investiții din țară.

 

  

 

 

One Response

  1. Eu

    Mai leprelor ce sunteti, paraziti ce traiti pe spinarea oamenilor ce muncesc! Cum adica ai sperat bre? Tu esti platit sa faci ce ai promis in campanie, nu sa speri. Naivii ce au avut incredere ar fi trebuit sa spere sa va faceti treaba. Autism guvernamental teribil??? Bai cap patrat! Au oare stii ti ce inseamna autismul??? Traiesti tu alaturi de un bolnav cu autism incat sa faci asemenea comparatie „telectuala”? Bai oaie cu cabina, autismul e o boala cu care te nasti, iar ajutorul vostru este suma de 106 lei lunar… Ce faceti voi este bataie de joc, este nesimtire, hotie si netusinare!!! Sfidare la cel mai mare nivel! Poate voi trai zilele in care romanul sa se ridice si sa nu mai permita hotiile voastre. Capul in c*r ar trebui sa vi-l bagati de rusinea oamenilor!!!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.