Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, după întâlnirile de la Ministerul Dezvoltării și CNI a anunțat că proiectul Sălii Polivalente din municipiul Suceava a fost deblocat și în două luni se va regăsi pe masa Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

„Am avut discuții la Ministerul Dezvoltării, continuate cu discuții la Compania Națională de Investiții privind Sala Polivalentă din municipiul Suceava. Insistențele făcute vor da roade. Concret, proiectul a trecut de faza de evaluare a ofertelor pentru realizarea studiului de fezabilitate, urmând ca, în cel mult două luni, documentația să fie pe masa Guvernului în vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici”, a explicat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Trebuie precizat că Sala Polivalentă din Suceava va avea 5000 de locuri și va fi făcută după modelul celei din Oradea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.