La data de 20 iunie Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a înregistrat 145.105 pasageri care au tranzitat terminalul Plecări/Sosiri, 10.876 de pasageri fiind pasageri ucraineni.

Anunțul a fost făcut de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, care estimează că până la sfârșitul anului 2018 vor fi înregistrați peste 300.000 de pasageri.
La momentul actual, de pe Aeroportul Suceava, operează companiile TAROM și Wizz Air.
Compania TAROM operează zboruri zilnice spre București și a inclus de la începutul lunii iunie 4 zboruri suplimentare pe săptămână, în fiecare zi de marți, joi, vineri și Duminică. Compania Wizz Air operează zboruri zilnice spre Londra Luton, 5 zboruri săptămânale spre Milano Bergamo, 3 zboruri săptămânale spre Roma Ciampino și 2 curse directe spre Bologna.

De remarcat este și faptul că gradul de încărcare pentru fiecare din aceste curse este de peste 90%. Pasagerii care aleg zborurile charter de la Aeroportul Suceava vin din județele Vrancea, Bacău, Iași, Neamț, Mureș, Bistrița, Botoșani, Suceava. Preocupările noastre sunt de a dezvolta aeroportul, de a asigurarea condițiilor de siguranță si confort și de a promova Aeroportului pentru deschiderea de noi rute interne si externe”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta a precizat și faptul că, pentru promovarea Aeroportului Suceava și a județului Suceava, se organizează anual mitingul aerian „Suceava Air Show”, care atrage de la an la an tot mai mulți participanți, cu un program interesant și interactiv, devenit unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din țară.
Pentru ediția a VII-a, din acest an, este propusă data de 4 august, între orele 16-21, interval de timp în care nu operează zboruri regulate sau charter.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.