Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că, printr-un proiect de Hotărâre care va se va afla pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Suceava se propune aprobarea pentru o suplimentare, conform notei de fundamentare înaintate de Direcția Județeană de Drumuiri și Poduri, a fondurilor pentru continuarea lucrărilor la doua obiective de investiții. Este vorba despre  4.000.000 lei pentru modernizarea DJ 175A, Câmpulung Moldovenesc-Rarău și 2.000.000 lei pentru modernizarea DJ 209L, Pleșa-Solonețu Nou.

Modernizăm drumul DJ 175A, Câmpulung Moldovenesc-Rarău, tronsonul care pleacă de la baza pârtiei de schi și ajunge pe platoul Rarău – Pietrele Doamnei. Aici s-au executate o serie de lucrări de artă, ziduri de sprijin și apărări de maluri cu gabioane”, a precizat președintele Gheorghe Flutur. 

Acesta a adăugat că se deschide o a treia cale pentru accesul pe platoul Rarău, după modernizarea accesului prin Pojorâta și a celui prin Chiril. De altfel, Flutur a precizat că este un drum de munte, dificil, cu o pantă de 8 – 9 %. Prima jumătate, până la schitul Rarăului, va fi un drum pe două sensuri de mers, iar de acolo, până la Pietrele Doamnei, va fi un drum pe un singur sens, dar cu mai multe refugii de încrucișare. Drumul spre Rarău prin Izvorul Alb va fi destinat exclusiv turiștilor, având în vedere că va fi impusă o restricție de tonaj de până la 3,5 tone pentru mașinile care vor circula pe acest traseu. Acest drum va pune în valoare și mai mult pârtia de schi din Rarău, iar mulți dintre cei care vor veni la pârtie vor urca și pe masivul Rarău.

 „Modernizăm și drumul DJ209L, Pleșa-Solonețu Nou. Acest drum va fi unul turistic foarte important, care va face legătura dintre Mănăstirea Humorului, monument UNESCO, cu salina și Basilica Minor de la Cacica. Urmează ca pe acest traseu să fie realizate parcări și executate marcaje. Odată cu finalizarea tronsonului Pleșa – Solonețu Nou, drumul reabilitat Gura Humorului – Mânăstirea Humorului – Pleșa – Solonețu Nou va scurta distanța Gura Humorului – Rădăuți”, a explicat președintele CJ.

De altfel, o destinație importantă a fondurilor în bugetul pe acest an o reprezintă lucrările la drumurile județene, derulate, atât direct prin bugetul propriu al județului, cât și prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava.

„Avem în vedere reparațiile curente, proiectul „Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 1: Iași-Suceava” cu tronsoanele DJ 208A, Suceava-Ipotești-Bosanci-Udești-Liteni-Dolhasca-limita cu județul Iași și DJ 209C-209D, care pornește de la Suceava, pe ruta Frumoasa-Liteni Moara-Zaharești-Stroiești-Vâlcele-Dărmănești, modernizarea drumurilor Panaci-Glodu, Boroaia, Slatina, Hârtop, Rădăuți-Bilca, Teșna-Coșna, Siret-Mușenița, Stulpicani-Gemenea-Slătioara, Pleșa-Solonețu Nou, Câmpulung Moldovenesc-Rarău etc.

 Astfel, în acest an ne propunem modernizare a peste 150 km de drumuri județene”, a conchis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.