Centrul Cultural Bucovina a fost sfințit, vineri, de un sobor de preoți în prezența autorităților județene și locale.

Au participat la eveniment primarul Sucevei, Ion Lungu, cei doi viceprimari, Lucian Harșovschi și Ovidiu Doroftei, dar și fostul viceprimar, Gavril Vârvara, în prezent consilier local, parlamentarii Gherghe Flutur, Steliana Miron, Ion Balan, Constantin Galan , președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazer Longher , prefectul Sucevei, Constantin  Harasim, consilieri locali,  dar și angajați ai Primăriei Suceava implicați în această investiție.

În discursul pe care l-a avut senatorul Gheorghe Flutur, a dorit să scoată în evidență clar că acest proiect este rodul muncii sale și a lui Ion Lungu. Pentru că la eveniment erau prezenți și câțiva reprezentanți ai Partidului Social Democrat, Flutur le-a dorit să demareze și ei proiecte, pentru că satisfacția pe care o ai în momentul ianugurării este deosebită.

”Am un sentiment de mulțumire și vreau să mai subliniez aici un lucru, pentru că văd că sunt prezente autorități locale și județene. Vă doresc tuturor să demarați proiecte și să aveți satisfacția că ele se inaugurează. Este unul dintre copiii mei și al lui Ion Lungu. Îmi aduc aminte că idee modernizării acestui cinematograf s-a născut pentru că Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” pierdea spațiul de la Dom Polski. Acesta era filmul, dacă tot suntem la cinematograf. Mă bucur să aveți un teatru, iar acesta este un pas uriaș pentru Suceava”, a subliniat Flutur.

Flutur a mai menționat că i-a sfătuit pe administratorii locali să facă proiecte, pentru că portofoliu de proiecte demarcate înseamnă extreme de mult.

”Le-am spus să facă proiecte, s-avem ce inaugura, că la inaugurare vine foarte multă lume. Important însă este portofoliu de proiecte”, a conchis Flutur.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.