Continuăm investigația începută la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, prezentând amănunte despre comportamentul neadecvat al șefilor de compartimente din cadrul instituției. Ceea ce urmează să prezentăm depășește limita legalității și a bunului simț.

Dacă în materialul trecut vă prezentam situația șefului departamentului de Avizare și Autorizare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, maiorul Emilian Țehaniuc, care este cercetat în trei dosare penale, astăzi vorbim despre alți șefi, cu altfel de dosare, însă în cadrul aceleași instituții. Practic, dosarele pe care aceștia le au, deocamdată, conțin nume care trebuie să părăsească „garnizoana”, iar tehnicile aplicate sunt murdare și demne de dizgrație.

Facem o speță simplă pentru a fi înțeleși mai bine. Haideți să presupunem că există la nivelul unui departament din orice instituție un om care nu mai corespunde cu cerințele șefilor. Ce se întâmplă atunci cu el, în condițiile în care își face treaba ireproșabil? Nu că ar fi o surpriză pentru mulți dintre dumneavoastră, însă această practică este des întâlnită la nivel de țară. Practic, seria controalelor psihologice este întețită, tocmai pentru ca persoana în cauză să fie diagnosticată… așa cum trebuie.

Un astfel de caz există și la Suceava. Este vorba de colonelul Constantin Petru, șef serviciu EPPE – pregătirea populației, care a fost forțat practic să își ia concediu medical, pentru că trebuie să consulte mai multe comisii psihologice, atât din Suceava, cât și din Iași. Cireașa de pe tort însă vine din interiorul instituției, de unde am aflat de la surse cărora nu le vom dezvălui identitatea despre faptul că locotenent colonelul Claudiu Bradan, inspector de prevenire, trece prin aceleași „chinuri”, supus fiind de mai marii ISU Suceava. Partea cea mai interesantă abia acum apare. Dacă vrei să îl scoți pe cineva nebun, probabil că asta este cea mai simplă variantă, însă nu poți să îl hăituiești de unul singur, pentru că „bate la ochi”. Aici intervine rolul lui Claudiu Bardan, care se laudă în stânga și în dreapta că un alt colonel, cunoscut pentru tehnicile impertinente de conducere, l-a trimis alături de Constantin Petru la testări, însă știe că rezultatul lui va fi unul cel puțin satisfăcător.

Practic, Bradan, apropiat al colonelului Costică Gheață, spune că a fost trimis de acesta pentru a spulbera ideea că se dorește înlăturarea șefului de la departamentul de pregătire a populației. Zilele acestea, colonelul Constantin Petru este la Iași pentru încă un control psihiatric, control care în mod normal ar fi trebuit să se desfășoare în aceleași condiții ca și în ceilalți ani, atunci când a promovat fără niciun fel de problemă testul. Se pare însă că în acest an „facultățile mintale” ale lui Constantin Petru sunt reduse, din punctul de vedere al conducerii ISU Suceava, pentru că nicio comisie nu „are dreptul” să scrie APT pe certificatul colonelului.

Abuzurile din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava nu se limitează la cazul prezentat de noi astăzi. Bani strânși ilegal și nejustificat de la militari, cerințe și acuze nedrepte și nelegale, trafic de influență și luare de mită sunt doar o parte din neregulile care par a fi la ordinea zilei în rândul celor numiți să respecte și să reprezinte legea. Investigațiile noastre continuă, pentru a destructura „grupul infracțional” format în instituțiile statului.

În episoadele următoare vom prezenta cazuri din care reiese cât costă un aviz de funcționare dacă toate documentele beneficiarului sunt în regulă, cât costă o autorizare întocmită în regim de „urgență” și cine formează „caracatița” formată în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Menționăm faptul că frica domnește în rândul militarilor încadrați la această instituție, fapt ce denotă că democrația este un vis frumos, în care actori principali sunt doar cei care au „grade”.

Focul nu topește „gheața”, însă „răcoarea” o poate întreține.

Comentarii Facebook

6 Responses

  1. Ionella

    Buna. Cred ca aveti mare curaj sa scrieti despre neregulile din aceasta institutie. Cred totusi ca nu sunt ei” vinovati”!! Atat timp cat sunt alte “servicii” care se ocupa de bunul mers si corectitudinea de la Inspectoratul pentru situatii de urgenta si acestea nu isi fac treaba si ii acopera , nu se va intampla nimic. De ce nu ati cerut si un punct de vedere de la ISU sau de la persoanele mai sus mentionate? Succes

    Răspunde
  2. fokas

    ISU e o structura militara si de aceea putini sunt cei care vorbesc. Le este frica de regimul opresiv instaurat de Conducere. Acolo sunt cativa colonei si generali care fac aceasta unitate un fel de stat în stat.

    Răspunde
  3. BBCarabina mică

    Cine n-a mâncat jar din 2009 sigur nu va mânca nici de-acum. Huuuu la intimidatori!!! Sigur vine și sfârșitul unor călăi odată și odată. Presiunile și înscenările sunt la ordinea zilei la ISU (ca dealtfel în toate structurile speciale…). Sub protecția regimului militar se întâmplă multe porcării în astfel de unități. Cică strict sectret de importanță deosebită!!! Abuzul în serviciu, traficul de influență, cererea de foloase necuvenite sunt parte a regimului special al zilelor noastre. Aia micii trebuie să fie ascultători, iar ăia mariiiiiii au liber la toate….Da-ții în gât pe nemernici fără frică, numai jigodiile trebuie să se teamă!

    Răspunde
    • fokas

      Ăia mai mariiiii de jigodii – nu vor păți nimic niciodată, iar ăștia micii se expun degeaba dacă deschid gura

      Răspunde
  4. stingatoru”

    Nu vedeți cum îi ridică pe capete pe corupți, mai stați cu ochii pe TV. Haimanalele astea corupte nu au frică în ziua de azi decât de neo-securiști și animalo-jurnaliști. Ca să-i stârpim și să le dăm în bot la ordinarii corupți singura șansă e să ne schimbăm job-ul și să lucrăm toți la poliție sau în presă.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.