Vineri, 18 ianuarie 2019,  în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.

Oamenii legii au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, un grup de persoane care transporta colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării.

Potrivit ITPF Sighetu Marmației, imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru interceptarea celor în cauză, folosind somarea prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au încercat să fugă.  Poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare si au tras patru  focuri de avertisment în plan  vertical, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au supus și s-au dispersat în direcții diferite.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment. La fața locului au fost descoperite 9 colete cu țigări care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 14.830 pachete țigări, în valoare de aproximativ 173.511 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.