Asociaţia pentru Cultură şi Solidaritate Peter Tomaschek din Siret, în colaborare Casa de Cultură a municipiului Rădăuţi, și Galeriile de Artă din Rădăuți, în parteneriat cu Primăria oraşului Siret, Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Național George Enescu din București, Centrul Cultural Mihai Teliman din Siret şi Teatrul BRUSC, cu sprijinul Ligii Tineretului Român Junimea din Cernăuţi şi Societăţii pentru Cultură Românească Mihai Eminescu din Cernăuţi, anunță lansarea proiectului “Folkever – festival de atitudine culturală, ediţia a VII-a” în perioada 18-20 septembrie 2015.

Obiectivul general al proiectului este acela de a contribui la îmbogăţirea patrimoniului cultural din zona istorică Bucovina.

Scopul proiectului este acela de descoperire şi promovare de noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, poeziei, picturii, fotografiei, etc.

Grupul ţintă al proiectului este format din 60 de persoane.

Principalele activităţi ale proiectului sunt: promovarea proiectului, schimburi de bune practici în domeniul managementului cultural, activităţi socio – culturale (lansări de carte şi reviste culturale, lecturi publice, expoziţii de caricatură, caligrafie, fotografie, gravură, colocvii pe teme literare şi istorice, teatru, concerte de muzică folk şi muzică clasică). Evenimentul se adresează tuturor celor interesaţi de artă. Proiectul îşi propune satisfacerea unui interes public general pentru artă, prin îmbinarea armonioasă în cadrul festivalului a poeziei, muzicii, fotografiei, teatrului, etc., promovate de participanții din țară și din străinătate. Proiectul încurajează participarea activă a cetăţenilor la viaţa cultural-artistică a zonei prin invitarea mai multor personalităţi marcante din domeniul socio-cultural.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 3 zile. Locul de desfăşurare al proiectului: orașul Siret, județul Suceava şi oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava.

Invitații din acest an sunt: muzicienii prof. univ. dr. arh. Sorin Minghiat, trupa Denvar din Bulgaria, Dinu Olărașu, Walter Dionisie, trupa Cantos, Florentin Budea, Mihai Boicu, Victor Avdochimov din Ucraina, trupa Icarus, prof. dr. Eugen Dumitrescu, prof. dr. Corina Răducanu, scriitorii Clara Mărgineanu, Anca Dionisie, Paul Gorban, Florin Onică, Mihai Ignat, Alexandru Ovidiu Vintilă, Marian Gherman, graficianul Gabriel Tora, jurnaliștii Andrei Giurgia (Asociația Studenților Jurnaliști), Emil Răducanu (Radio Iași), Vitalie Zâgrea (Radio Ucraina Internațional, BucPRESS), Gabriel Cheșcu (Timpul), Mara Popa (Radio România Internațional).

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.