Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 24.700 lei, din care 5 mii de lei valoare eligibilă nerambursabilă din partea Consiliului Judeţean Suceava și 19.700 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.
Obiectivul general al proiectului este acela de a contribui la îmbogăţirea patrimoniului cultural din zona Bucovina.
Scopul proiectului este acela de descoperire şi promovare de noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, poeziei, picturii, fotografiei, etc. Grupul ţintă al proiectului este format din 60 de persoane.
Principalele activităţi ale proiectului sunt promovarea proiectului, schimburi de bune practici în domeniul managementului cultural, activităţi socio – culturale (lansări de carte şi reviste culturale, lecturi publice, expoziţii de caricatură, caligrafie, fotografie, gravură, colocvii pe teme literare şi istorice, concerte de muzică folk şi muzică clasică).
Evenimentul se adresează celor interesaţi de artă. Proiectul îşi propune satisfacerea unui interes public general pentru artă, prin îmbinarea armonioasă în cadrul festivalului a poeziei, muzicii, fotografiei, promovate de participanții din țară și străinătate. Proiectul încurajează participarea activă a cetăţenilor la viaţa cultural-artistică a zonei, prin invitarea mai multor personalităţi marcante din domeniul socio-cultural.
Evenimentul se desfăşoară pe o perioadă de 3 zile. Locul de desfăşurare va fi orașul Siret, județul Suceava şi oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava.
Pe data de 19 septembrie 2014, începând cu ora 10.00, va avea loc conferinţa de presă cu tema Folkever, pilon al culturii în Bucovina.
Vineri, 19 septembrie, la ora 10, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, la Casa de Cultură Siret. La ora 13, în Rădăuți, vor avea loc expoziții și lansări de carte, Galeriile de Artă Rădăuți – fotografie (Sorin Onișor, Ionel Onofraș), sculptură (Andrei Alupoaie), grafică (Emil Toma Morariu), literatură (Angela Furtună, Paul Gorban, Florin Onică, Lia Faur, Manon Pițu, Vlad A. Gheorghiu), caligrafie (Adrian Clucencu). Ora 16 va fi marcată de un concert de chitară clasică, susținut de Templul Evreiesc Rădăuți (Eugen Toboș), iar de la ora 20 vor performa artiști precum Maria Gheorghiu, Mihai Boicu, Trupa Icarus, Sandu Aristin Cupcea, la Casa de Cultură Rădăuți.
Sâmbătă, de la ora 12, la Casa de Cultură Siret, vor avea loc expoziții și lansări de carte și reviste – fotografie (Sorin Onișor, Ionel Onofraș), sculptură (Andrei Alupoaie), grafică (Emil Toma Morariu), literatură (Ioan Gyuri Pascu, George Stanca, Paul Gorban, Florin Onică, Lia Faur, Manon Pițu, Lidia Grosu, Vlad A. Gheorghiu), caligrafie (Adrian Clucencu), revistă (Timpul, Zona Literară, Als Ob, Itaca). La ora 16, în același oraș, se va da citire unor lecturi publice, la Biblioteca orășenească Siret. Începând cu orele 20 va fi susținut un concert folk de către Ioan Gyuri Pascu, Denvar – Bulgaria, Osigan – Rep. Moldova, Victor Avdochimov – Ucraina, Ovidiu Scridon, George Stanca, Sandu Aristin Cupcea – Rep. Moldova, la Casa de Cultură Siret.
Duminică, 21 septembrie, ultima zi a festivalului, va fi marcată de un concert chitară clasică susținut de Eugen Toboș, la Biserica Romano-Catolică din Siret. Ziua se va încheia la ora 15, cu difuzarea filmului documentar „România învinsă”, la Muzeul de istorie Siret.
Lasa un raspuns