Cea de-a IX-a ediție a programului „Paștele în Bucovina” va avea loc în perioada 9-23 aprilie, fiind organizată de Consiliul Județean Suceava. Programul se va desfăşura începând cu Duminica Floriilor, apoi cu Săptămâna Patimilor şi Învierea Domnului, şi se va încheia cu Săptămâna Luminată.

Suntem la a IX-a ediție a evenimentului „Paștele în Bucovina”. Este un proiect inițiat în jurul celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului, și are rolul de a pune în valoare tradițiile și obiceiurile, într-un județ turistic, într-un județ cu o componentă puternică a turismului ecumenic, a turismului religios”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Pentru ediţia de anul acesta, turiştii sunt invitaţi să participe la diverse activităţi, de la spectacole, concerte, festivaluri, şi până la demonstraţii de ouă încondeiate, târguri, expoziţii şi concursuri cu teme pascale.

gheorghe flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava a precizat că, Lumina Sfântă de Înviere va fi adusă, de la Ierusalim, în seara zilei de 15 aprilie, cu un avion special la Aeroportul Henri Coandă Bucureşti.
Am finalizat procedura pentru aducerea Luminii Sfinte pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava. Împreună cu cei de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sprijinul Fly Club Bucovina, un avion de mici dimensiuni va merge la București, cu doi reprezentanți ai Arhiepiscopiei, și vor aștepta cursa care vine de la Ierusalim, să aducă sâmbătă seara Sfânta Lumină pe aeroportul de la Suceava. Apoi, Arhiepiscopia va organiza distribuirea sfintei lumini către parohii, către protopopiate și către alte zone din țară”, a mai transmis Flutur.