Am fost negustor de sclavi

Am avut neșansa, săptămâna aceasta, să mă ocup de recrutarea de resurse umane pentru o firmă care plasează forță de muncă în Olanda. Am fost, pentru câteva zile, negustor de sclavi. Am văzut cum se pot face bani de pe spinarea unor oameni sărmani, cu o slabă pregătire, care sunt dispuși să facă orice ca să aibe o pâine de pus pe masă. A fost prima oară când am urât statul român din toți rărunchii sufletului meu, când mi-am dorit să pot umili absolut toți politicienii care au guvernat țara asta în ultimii 26 de ani, a fost prima oară când am vrut să urinez pe mormintele lor, a fost prima oară când mi-am înghițit lacrimile și ultima oară când am călcat pe conștiința mea de om. Totul ca, la rândul meu, să pot avea un venit decent pe luna în curs. Și da, e teribil de ușor să câștigi bani dacă ești dispus să profiți de disperarea oamenilor. Nu trebuie decât să le oferi ceva în plus față de nimicul care îl au în prezent. Cum ar veni, ceva de genul NIMIC+1, la ofertă. Așa îi transformi în sclavi. Te folosești de lipsa lor de stimă de sine și o convertești în forță de muncă. Iar ei, pentru că nu știu cât valorează ca oameni, vor accepta să facă pentru tine cele mai neplăcute munci, să accepte să fie tratat oricum de angajator numai ca să fie cu stomacul plin. La asta se rezuma existența sa: să aibă mațul plin! Nu tu demnitate, nu tu bucurie, nu tu sănătate, nu tu stimă de sine, nu tu liniște sufletească. Nimic! Bietul om  se transformă automat într-un animal de povară în care fiecare poate da cu biciul pentru a trage mai tare în jugul de la carul stăpânului. La final, după o lună de muncă, stăpânul îl mângâie pe cap: îi oferă maxim 800 de euro în mână, cu ore suplimentare și șansa de a slugări încă o lună. Lui i-a ieșit câștig net de pe urma ta, alți 1.750 de euro și ca tine mai sunt 2.000 de oameni care trag în jug pentru dânsul. Acuma, dacă ai munci în condiții normale, poate și câștigul tău ar fi decent, dar nu o să ai timp să sufli. Dacă ai sufla, ai fi trimis acasă. Te hrănești și îți potolești setea cu sudoarea ta, care brusc nu mai este sărată, ci are un gust mai mult decât acceptabil, numai ca să câștige altul de pe urma ta, exploatându-te. Și tu te duci acolo crezând că vei avea o viață mai bună. Îmi dau lacrimile pentru tine, român necăjit și chiar ai dreptul să mă scuipi în față că te-am trimis acolo. A fost alegerea ta, dar eu trebuia să-ți zic că ești mai mult decât un sclav, trebuia să-ți arăt că ai aptitudini extraordinare , că ești un om harnic, că ești un om valoros, că ești un om demn, că ești un om deosebit care poate trăi decent prin propriile sale forțe aici în România, alături de familia ta. Trebuia să te fac să ai încredere în tine, să-ți fi demonstrat că dacă muncești le fel de mult la noi în țară, ai fi ajuns la aceeași sumă și ți-ai fi păstrat coloana dreaptă și sufletul sănătos. Dar nu. Eu am tăcut și am preferat să-mi încasez comisionul. Scuipă-mă când mă vezi pe stradă, ca să-mi amintesc pe viitor că ești om și nu resursă. Și dă-mi și-o palmă și-un șut în fund pentru că și eu am uitat cât de multe pot realiza ca om muncind pentru visele mele, nu pentru visele altuia… Te rog, om sărman, iartă-mă că am profitat de tine…