Comisarul Petru Jucan, fost șef al Serviciului Poliției Rutiere Suceava, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu amânare pentru săvârșirea infracțiunilor de „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” și „fals intelectual”.
De asemenea, acesta a fost achitat pentru acuzațiile de „instigare la abuz în serviciu având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit” și „inducerea în eroare a organelor juridice”.
După contopirea pedepselor de către instanța de fond de la Tribunalul Suceava, Petru Jucan a fost condamnat la un an și două luni de închisoare, executarea pedepsei fiind amânată pe un termen de supraveghere de doi ani.
Fostul șef al Serviciului Poliției Rutiere Suceava a fost acuzat că, în cursul lunii noiembrie 2013, l-a determinat pe subordonatul său, agentul Ioan Stratu, să întroducă în aplicația electronică de evidență a abaterilor rutiere, mențiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce a lui Cristian Marius Emadi pe o perioadă de 120 de zile.
„Siguranța circulației rutiere este indisolubil legată de interesele IPJ Suceava, câtă vreme aceasta este una din atribuțiile de serviciu esențiale ale acestui organ de poliție și câtă vreme neaplicarea sancțiunilor contravenționale dispuse în mod legal de agenții constatatori se repercutează negativ și însemnat (important) în bunul mers al activității organului de poliție care, prin maniera adoptată de inculpați, a înregistrat prejudicii de imagine, fiindu-i afectată credibilitatea in rândul cetățenilor; prin această faptă a fost obținut de către inculpatul Emandi Cristian – Marius folosul necuvenit constând în posibilitatea exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice”, precizează un comunicat al DNA Suceava.
Lasa un raspuns