Comisarul șef Marian Pătrașcu este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava. Trebuie precizat că acesta a îndeplinit aceeași funcție în cadrul SRPCIV Vrancea până în vara anului trecut, când a fost transferat la București. De altfel, potrivit Prefecturii Suceava, comisarul șef Marian Pătrașcu va asigura conducerea serviciului din cadrul Instituției Prefectului județului Suceava până la sfârșitul lunii aprilie, când la conducere va fi detașat un alt ofițer.
Reamintim că începând cu data de 22.03.2021 șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava a fost inspectorul principal de poliție maramureșean Donciu Viorel Andrei. Acesta a îndeplinit funcția de conducere până pe 7 aprilie 2021, când a fost ridicat de DNA.
Înainte de venirea maramureșeanului, șefia Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava a fost asigurată de către subcomisarul sucevean Alexandru Duțuc care, la scurt timp, a ales să renunțe la această funcție din cauză că nu a găsit soluții pentru a repune pe picioare acest serviciu.
Trebuie precizat că această situație a pornit de la faptul că Radu Obreja și mai mulți subordonați ai săi au fost ridicați și mai apoi arestați de DNA pentru o serie de ilegalități comise în cadrul acestui serviciu.
Lasa un raspuns