Zilnic, surorile din Congregatio Jesu, alături de personalul angajat și de voluntarii Centrului au grijă de 50 de copii proveniți din familii vulnerabile din Rădăuți și împrejurimi. Aici nu contează confesiunea religioasă sau apartenența etnică, iar zâmbetele, ajutorul la lecții și mâncarea caldă sunt împărțite cu drag tuturor. Mai mult de atât, și familiile copiilor primesc sprijin și consiliere din partea centrului, pentru a preveni abandonul școlar și familial.

Pentru că are rădăcinile în comunitate, Holzindustrie Schweighofer a înțeles de la bun început impactul pozitiv pe care îl are Asociația I.S.E.A. în viața comunității locale. De aceea, în concordanță cu principiile asumate de implicare socială, compania a sprijinit de-a lungul timpului activitățile de la Maria Ward și a finanțat construcția unei noi clădiri (inaugurate în anul 2014), dar și anexe și a contribuit la construcția terenului de sport, investind în total peste 2 milioane de lei.

Start-up social la Rădăuți

Susținut până acum din sponsorizări, conducerea Centrului dorește să își ia soarta în mâini și să asigure finanțarea pe termen lung a activităților curente. Soluția: un centru de prelucrare a legumelor și fructelor, care să suplimenteze hrana oferită copiilor, dar să aducă și venituri regulate Centrului.

„Și Europa de Vest se confruntă cu probleme sociale arzătoare în ultima vreme, cum ar fi nevoile de susținere, îngrijire și integrare a imigranților. O parte dintre finanțatorii străini, care ne sprijineau în mod constant până acum, și-au redirecționat eforturile în acea zonă. Ne-am gândit la soluții de autofinanțare și am decis să înființăm un centru de prelucrare a legumelor și a fructelor”, a  explicat Sora Felicitas Butacu, coordonatoarea Centrului Maria Ward.

Pentru acest proiect, Asociația I.S.E.A. a primit terenul sub formă de donație, precum și servicii pro-bono din partea unui arhitect și a unor ingineri constructori. Pentru restul, Asociația a apelat la soluții de finanțare și la comunitatea locală.

„Am aplicat la programul Start-up Nation și am primit finanțare pentru achiziția de utilaje, dar nu și pentru construirea spațiului de producție. Dar comunitatea din Rădăuți a înțeles ce facem la Centru și este sensibilă la nevoile copiilor. La sfârșitul săptămânii trecute am desfășurat două evenimente de strângere de fonduri, un târg de primăvară și un cocktail caritabil, în urma cărora am strâns aproximativ 18.000 de Euro”, a precizat coordonatoarea Centrului.

Asociaţia I.S.E.A. – Centrul Social de zi Maria Ward din Rădăuţi, este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii locale, acordând copiilor aflaţi în dificultate servicii socio-educative. Aceste servicii se derulează sub coordonarea surorilor din Congregatio Jesu, a personalului angajat specializat cărora li se alătură elevi şi profesori voluntari.

La Centrul Social de zi Maria Ward copiilor le este oferit: ajutor la efectuarea temelor şi a sarcinilor şcolare, rechizite şi activităţi cultural-educative; un supliment alimentar zilnic şi ocazional un pachet alimentar pentru familie; educaţie igienico-sanitară şi materiale de igienă personală; asistenţă medicală şi suport financiar pentru achiziţionarea tratamentului medical; orientare profesională şi asistenţă socială acordată familiilor lor; programe cultural-educative şi activităţi de formare civică cu caracter ecologic; logoterapie, terapie şi consiliere socială.

Din anul 1994 şi până în 2014 toate activităţile de sprijin oferite de Asociaţia ISEA se desfăşurau în corpul vechii clădiri ce a devenit însă neîncăpătoare. Întrucât, de-a lungul anilor, activitatea centrului a crescut, acesta diversificându-şi activităţile, a apărut necesitatea construirii unei noi clădiri, mult mai mari. Părea un proiect irealizabil din cauza lipsei fondurilor financiare.

„Încurajată de prieteni, am întocmit un proiect pe care l-am prezentat agenţilor economici din zonă. Spre marea noastră bucurie şi surprindere am întâlnit oameni cu suflet mare, oameni care au înţeles să se aplece spre cel sărac, să dea o şansă unui copil aflat în dificultate de a avea un spaţiu, o casă, un destin de iubire. Acel om, cu suflet mare este  Gerald Schweighofer, proprietarul companiei Holzindustrie Schweighofer, prin bunăvoinţa căruia am găsit resursele necesare finanţării acestui proiect. Astfel, am reuşit, în decurs de un an, să construim acest minunat sediu, care cuprinde spaţii cu diferite destinaţii: spălătorie, bucătărie, sală de mese, sală de clasă, sală de logoterapie, sală de recreere şi săli de meditaţii unde profesori voluntari oferă servicii de meditaţie la diverse materii şcolare. Toate aceste activităţi au rolul de a îmbunătăţi activitatea şcolară a copiilor familiilor aflate în dificultate”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.