În data de 8 februarie în funcție de incidența cazurilor de infectare cu Sars-Cov-2, elevii din județul Suceava vor reveni în unitățile de învățământ prin prezența și participare fizică la cursurile școlare.
În acest context, în perioada 01 – 07.02.2021 au fost intensificate activitățile de monitorizare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid19, în condițiile în care în multe centre comerciale și zone economice s-a înregistrat un aflux sporit de persoane care au dorit să cumpere articole de îmbrăcăminte, rechizite, etc.
Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suveava, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind derulate activități în special în mall-uri, centre comerciale, unități de alimentație publică dar și în zonele turistice.
Totodată, au fost dispuse și măsuri de verificare a mijloacelor de transport școlar.
Astfel, în perioada 01 – 06.02.2021 polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 449 societăți comerciale şi 168 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 363 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020 în valoare de 58.450 lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 8936 de persoane.
Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Deși majoritatea cetățenilor au dat dovadă în această perioadă de responsabilitate au fost identificate și cazuri în care unele persoane au nesocotit legea și au pus în pericol sănătatea publică.
Astfel, în cursul zilei de vineri, ora 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au efectuat un control la o cafenea din localitate, având informații că nu sunt respectate normele legale.
Patrula de siguranță publică s-a deplasat la societatea sus-menționată situată pe str. Calea Cernăuți din mun. Rădăuți, ocazie cu care în incinta societății au fost identificate cinci persoane, care nu purtau mască de protecție și consumau băuturi alcoolice la o masă.
Administratorul societății precum și celelalte persoane identificate în interior au fost sancționate contravențional cu privire la nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.
Reamintim că zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.
Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
„Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
Mulțumim reprezentanții mass-media pentru prezența alături de noi și îi invităm să participe la aceste acțiuni desfășurate de polițiști.
Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!
Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, a transmis comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Lasa un raspuns