Miercuri, 7 aprilie, în jurul orei 22:3o, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucratorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Gălănești, Voitinel, Vicovu de Sus, Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi, au intervenit cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Bilca.
La sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit și anexele gospodărești, construcții majoritare din lemn, cu pericol de propagare la gospodăria învecinată.


Incendiul a fost lichidat la ora 1:15.
Au ars: casa de locuit pe o suprafață de 100 mp, bucătăria de vară pe 50 mp și adăpostul de animale pe 100 mp. Au mai ars circa 5 metri cubi lemn de foc și s-au degradat un motoscuter și un utilaj de prelucrare a lemnului (abric).
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum deteriorat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat gospodăria învecinată, cu bunurile aferente.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.