Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a verificat lucrările care sunt în derulare în oraș. Astfel, potrivit acestuia, au fost verificate șantierele mai multor străzi din municipiu, dar și cele de la unitățile de învățământ.

Primarul Ion Lungu a subliniat că, odată bugetul aprobat, se poate pune presiune pe constructori pentru ca lucrările să fi finalizate în termen.

„În această dimineață am făcut o verificare a tuturor lucrărilor care sunt în derulare. Astfel, am verificat pregătirea și organizarea şantierului pentru noul pod peste râul Suceava; noua bază de transport electric, de pe strada Căpitan Grigore Andrei din Burdujeni-sat; modul de asfaltare a străzilor Dragos Vodă, Dimitrie Onciul, Eroilor, Curtea Domnească, Gheorghe Doja, Bruinței; dar și  cele de amenajare a parcărilor din zonele Albina și George Enescu. De asemenea, am verificat și lucrările de mansardare a Școlii Generale nr. 10 Burdujeni, dar și cele de extindere corpuri clădiri la Colegiul Național „Petru Rareş”. De altfel am verificat și demararea lucrărilor de aducțiune a gazului metan în Burdujeni-Sat, pe strada Lev Tolstoi”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a mai adăugat că:  „Vom insista la constructori să respecte clauzele contractuale angajate cu municipalitatea pentru a termina lucrările la timp”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.