Joi, în jurul orei 12:30, un barbat de 53 de ani a fost surprins de un mal de pământ, pe raza comunei Udești, lângă Biserică.

Potrivit ISU Suceava, bărbatul a fost acoperit până în zona pieptului de pământ. Bărbatul este conștient și cooperant.

La fața locului au intervenit pompierii militari pentru extragerea victimei, cu autospecială pentru descarcerare grea și ambulanța SMURD TIM.
În zonă, se efectuau săpături, iar persoana respectivă face parte din echipa de muncitori.

Barbatul a fost extras și i s-a acordat îngrijiri medicale de către echipajul SMURD TIM.

Trebuie precizat că, până la sosirea salvatorilot, un coleg al bărbatului reuşise să sape în jurul său şi să înlăture pământul. Acesta mai avea doar picioarele prinse şi a fost extras de către militari. Rănitul a fost transportat la UPU Suceava pentru investigaţii suplimentare. Este stabil hemodinamic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.