Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Salcea, au intervenit  marți, 18 iunie, cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Salcea.

Incendiul a fost anunțat la 112, la ora 11:58.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardea un depozit de lemne și furaje, cu pericol de propagare la vecinătăți.

Au ars: structura din lemn a depozitului pe aproximativ 150 mp, circa 10 mc lemn de foc, 5 tone de porumb și două utilaje agricole. S-au degradat aproximativ 10 mc lemn de foc.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Incendiul a fost lichidat la ora 14:35, iar pompierii au salvat casa de locuit, 10 mc lemn de foc și 10 tone deșeuri de lemn pentru foc.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.