Comuna Pătrăuți se dezvoltă cu pași repezei, primarul Adrian Isepciuc anunțând noi lucrări importante. Este vorba de extinderea rețelei de gaz metan, extinderea rețelei de canalizare”, dar și de modernizarea Grădiniței Moldoveni.

În ceea ce privește gazul metan, primarul Isepciuc a precizat că din bani de la bugetul local a achiziționat țeava pentru extinderea rețelei de gaz metan cu încă 4,5 km.

„Primăria comunei noastre a achiziționat primii 1000 m de țeavă pentru extinderea rețelelor de gaze naturale, urmând ca în perioada următoare să începem execuția”, a precizat primarul comunei Pătrăuți, Adrian Isepciuc.

 

În ceea ce privește Grădinița Moldoveni, primarul Isepciuc a precizat că aceasta este singura unitate școlară din comună care mai avea nevoie de modernizare, însă până în luna septembrie a acestui an, copiii vor beneficia de un spațiu modern cu grupuri sanitare în interiorul unității de învățământ.

„Au început lucrările de execuție la obiectivul de investiții Modernizare Grădinița Moldoveni.  Proiectul prevede grupuri sanitare, sistem de încălzire pe gaz, amenajare curte interioară, dar și spații de joacă”, a precizat primarul Adrian Isepciuc.

În ceea ce privește extinderea rețelei de canalizare în comuna Pătrăuți, edilul a spus că lucrările se fac pe două linii de finanțare, una pe fonduri europene și una cu bani de la Guvernul României. În fapt, va fi extinsă rețeaua pe o distanță de 27 de kilometri.

„Cu aceste investiții, comuna Pătrăuți are sistem de canalizare în proporție de 95%”, a precizat Adrian Isepciuc.

 

Spor la treaba oamnei frumosi!

Publicată de Adrian Isepciuc pe Miercuri, 15 mai 2019

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.