Joi, 19 septembrie, a început mult așteptatul eveniment „Oktoberfest în Est”. Evenimentul ce se desfășoară între 19 și 22 septembrie în orașul Gura Humorului.

Trebuie precizat că Oktoberfest este una din cele mai mari serbări populare din lume. Sărbătoarea a avut loc pentru prima dată în anul 1810, în München, mai târziu fiind preluată și de alte orașe din Germania. Odată cu trecerea timpului, Oktoberfest a fost preluat și de țări de pe alte continente, între care SUA, Canada, Brazilia, China, Australia, Thailanda etc.

Evenimentul a debutat cu mult așteptatata paradă, care, în acest an, a fost deschisă de zeci de motociclişti, aceștia fiind urmați de frumoasele maşini de epocă, ale unor colecţionari suceveni. Trebuie precizat că la paradă au luat parte și Fanfara Primăriei Suceava, cea de la Stamate și cea de la Calafindești.


Trebuie precizat că la paradă au luat parte cai frumoși și măreți, dar și călăreți îmbrăcați în straie populare. Aceștia deschizând drumul caleștilor care purtau oficialitățile, cuplurile de aur dar și gospodari de seamă.

În deschiderea oficială a evenimentului, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că emoțiile pe care le-au avut organizatorii la ediția de anul trecut, s-au mai diminuat anul acesta, întrucât experiența își spune cuvântul.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.