Atunci când pasiunea ta este formată din talent și restu suflet, succesul pare a fi garantat, iar dacă ajungi să vezi că munca pe care o depui este remarcată, atunci, musai, te ambiționezi și mai tare.

Este și cazul soților Sveduneac, din comuna suceveană Vama, pentru care frigul, viscolul, sau ploaia, nu reprezintă o piedică în calea pasiunii lor.

Astfel, cele mai frumoase fotografii pe care au reușit să le facă cei doi soți, n-au rămas neobservate nici de celebra publicaţie Na­tional Geographic. Ultima dată, Dorin le-a atras atenția specialiștilor, cu o fotografie cu bătrânul tren de la Moldovița, adică cu Mocănița.Marina și Dorin Sveduneac Fotografie realizată de Dorin Sveduneac, remarcată de specialiștii de la National Geographic Fotografie realizată de Marina Sveduneac, publicată în National Geographic Mocănița, prin obiectivul artistului Sveduneac. Fotografie publicată și în National Geographic

 

„De ce pozez des Mocănița?Păi dacă am crescut lângă gară, într-o perioadă în care  circulau încă locomotivele cu abur (ani i80) și mai am și diplomă de electromecanic locomotive. Mă bucur de fiecare dată când văd că atât fotografiile mele, cât și cele ale soției mele, Marina, sunt remarcate de niște oameni atât de buni”, a declarat pentru SuceavaLive, Dorin Sveduneac.

Atât Dorin Sveduneac, cât și Marina Sveduneac reușesc să impresioneze prin fotografiile lor de fiecare dată, pe orice privitor. Astfel, nu e de mirare că le-au atras atenția și celor de la National Geographic.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.