Trofeul Festivalul „Florile Ceahlăului”2019 a ajuns în Bucovina. Alexandra Diana Dan din comuna suceveană Putna a impresionat pretențiosul juriu interpretand la secțiunea Doina un Bocet și cu o Horă cu acompaniament orchestral.
„Pentru mine este o mare bucurie că am reușit să câștig marele premiu al Festivalului <<Florile Ceahlăului>>-2019. În acest an au fost înscriși concurenți mulți și foarte buni, cum, de altfel, a afirmat și juriul. Au fost emoții mari, dar și fericirea de mai târziu a fost pe măsură. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că m-a înzestrat cu acest dar, mulțumesc orchestrei, tuturor celor care au crezut și cred în mine! Acest trofeu nu poate decât să mă bucure, să mă ambiționeze să muncesc mai mult și să continui ascensiunea mea pe drumul cântecului popular bucovinean”, a declarat pentru SuceavaLive frumoasa bucovineancă.
Festivalul „Florile Ceahlăului”este organizat de Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare, finanțator fiind Consiliul Judetean Neamt.
Reamintim că Festivalul a debutat în vara anului 1968 și a avut o istorie care a cuprins şi perioade de întrerupere. Inițial, concursul a fost destinat tinerilor interpreți de muzică ușoară. În acest fel competiția s-a desfășurat timp de douăsprezece ediții (1968 – 1980, cu întrerupere în 1978).
După un alt an de pauză (1981), în 1982 Festivalul este reluat, fiind axat de această dată pe folclor. În această formă sunt organizate opt ediții, până în 1989.
După o nouă întrerupere a manifestării, de data aceasta mai lungă, două decenii, Festivalul “Florile Ceahlăului” reînnoadă firul existenței sale în anul 2009.
În ultimii zece ani, Festivalul a devenit un important punct de reper în carierele unor tineri soliști din țară, care au cucerit trofeele sau premiile competiției.
Lasa un raspuns