Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, susține că Summitul RePatriot, care a avut loc la Gura Humorului, a fost un mare câștig pentru Bucovina, deoarece oameni importanți de afaceri au discutat despre investiții în România, iar o parte din ele s-ar putea materializa și în județul nostru, mai ales în domeniul turistic.

A fost un mare câștig pentru Suceava și pentru Bucovina acest Summit RePatriot, pentru că am avut în zonă circa 200 de oameni importanți din Diaspora, din toată lumea, care s-au întâlnit și au discutat investiții în România. Tema principală a fost Conectăm Diaspora cu țara. Am văzut oameni care au o pregătire și o experiență practică excepțională, în diverse domenii. Au fost discuții foarte interesante”, a transmis Gheorghe Flutur.

Acesta speră ca toate discuțiile purtate în cadrul summitului să se materializeze în investiții în județ, în special în sectorul turistic.

În domeniul turismului m-am gândit pe Masivul Rarău, pe care îl deschidem, avem două drumuri, facem al treilea, ce ar însemna investiții în turism venite la acest nivel? Aici am văzut oameni care discută de cifre de afaceri absolut remarcabile și povești de succes, oameni care conduc sute sau chiar mii de salariați, fac performanță, profit și vor să aloce resursele aici”, a mai transmis președintele CJ Suceava.

Acesta a vorbit și despre posibila prezență a Bucovinei la târguri de peste ocean, din SUA, Consulul Onorific al României în Americă luând parte la discuții. De asemenea, acesta a ținut să anunțe că începând cu anul 2020 Luna Diasporei va fi organizată sub egida RePatriot.

Anul viitor vrem, în Luna Diasporei, vrem, sub această egidă și siglă, RePatriot, să organizăm toate evenimentele mari din Luna Diasporei. Și mă refer la Festivalul Medieval din Cetatea de Scaun, unde oamenii din RePatriot ar urma să aducă alți prieteni să participe la acest Festival, dar și alte evenimente cum ar fi Pelerin in Bucovina, Festivalul Păstrăvului, Rock Castle și așa mai departe și mi-a plăcut foarte mult ideea lor: cei 5 milioane de români din diaspora dacă mai aduc un prieten din țara în care lucrează înseamnă 10 milioane de turiști în România. Și eu cred că o bună parte dintre ei și în Bucovina”, a declarat Gheorghe Flutur.

Potrivit acestuia, oamenii de afaceri care au participat la Summitul RePatriot au plecat cu o foarte bună impresie despre Bucovina, au vizitat mănăstiri, trasee turistice, au vizitat Cetatea de Scaun și au rămas foarte impresionați.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.