Primul eveniment special realizat de Paul Surugiu-Fuego în primăvara aceasta, cu noile sale opere, va avea loc în Bucovina, în locul însemnat și binecuvântat în care timpul parcă a stat, iar veșniciile au căpătat un alt sens. Balul artelor “GRĂDINA BUCURIEI” se va desfășura într-o locație la fel de frumoasă – „LA BACIU” – în localitatea Fundu Moldovei, județul Suceava, în data de 9 mai 2019, începând cu ora 19.00.

Potrivit organizatorilor seara va fi una încărcată de emoție, în care Fuego va expune opere noi, realizate anul acesta, într-un mod spectaculos. Surprizele se vor ține lanț, iar toți cei din zonă sunt așteptați pentru a petrece o seară de neuitat, în compania artei înalte și a marilor artiști.
Pentru Paul Surugiu, arta plastică reprezintă un mod de exprimare și o posibilitate concretă de a ajuta. În luna octombrie a anului 2015 lansa proiectul „ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET”, o inițiativă care-și propune să sprijine marii artiști ai României, ajunși, din diverse motive, într-o situație dificilă, dar și tinerele talente.
Astfel, majoritatea fondurilor obținute din vânzarea picturilor realizate de Paul Surugiu merg către legendele României, dar și către tinerii care bat la porțile afirmării. În aproape doi ani, proiectul a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 200 de cazuri. Acum, cu implicarea voastră, proiectul poate merge mai departe și poate face noi minuni pentru cei ce într-adevăr și-au pus viața în slujba artei, ori pentru cei ce pășesc acum, timizi și fără posibilități, în mijlocul ei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.