Ieri, 30 iunie 2014, a fost sesizat un furt pe raza comunei Dumbrăveni. Din fața unei societăți au fost furați 16 saci de ciment. Făptașul a fost identificat după urmele lăsate de autoturism la locul faptei. Valoarea mărfii furate a fost de 320 lei.

Ca urmare a investigațiilor efectuate de poliţişti, având în vedere un anumit profil de pneu identificat la fața locului, agenții de poliție au ajuns la ferma unui bărbat de 33 de ani, din localitate, pe raza satului Sălăgeni, unde au identificat un atelaj hipo. Cu ocazia analizării pneurilor, s-a concluzionat că cel din partea dreaptă spate ar avea caracteristici asemănătoare cu cele identificate la fața locului. Verificând atelajul hipo au fost identificate particule de praf de ciment în interiorul acestuia și lângă un fânar în zona fermei au fost găsiți un număr de 16 saci de ciment, de 40 Kg sacul și având lotul de producție la fel ca și cei din paletul rămas la locul furtului.

Bărbatul bănuit de comiterea infracţiunii a recunoscut fapta și a restituit bunurile sustrase administratorului societății. Valoarea prejudiciului este de circa 320 lei, acesta fiind recuperat în totalitate.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.