Marți, 5 mai, la ora 10:25, poliţiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata au fost sesizaţi despre faptul că la o casă în construcție situată în satul Călugăreni, comuna Adâncata, aparținând lui A. Petru, de 36 ani, din municipiul Suceava, s-a comis un furt.
Din verificările efectuate a rezultat că A. Petru, domiciliat în municipiul Suceava, deține pe raza satului Călugăreni, la periferie, într-o zonă izolată, un imobil aflat în construcție, neîmprejmuit și nelocuit. Acesta se află la muncă în Danemarca și a lăsat imobilul în grija numitei P. Mihaela, care trece ocazional prin zonă, ultima dată când verificat imobilul fiind la 03.05.2020.
La 05.05.2020, P. Mihaela a verificat din nou imobilul ocazie cu care a observat că un geam este spart, iar restul geamurilor, ușa de acces și ușa de la garaj prezintă urme de forțare, motiv pentru care a solicitat intervenția organelor de poliție.
Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a stabilit că din interiorul imobilului au fost sustrase o autofiletantă și o rolă de cablu electric de 50 m lungime.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Lasa un raspuns