Un bărbat de 74 de ani, din municipiul Rădăuți, a sesizat Postul de poliție Dărmănești, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din imobilul nelocuit pe care-l deține pe raza comunei Dărmănești.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 25 – 29 martie 2016, persoane necunoscute au profitat de lipsa unui sistem de pază sau alarmare și de faptul că, imobilul nu este locuit, iar prin forțarea sistemului de închidere al garajului, au pătruns în interior, de unde au sustras un ATV și mai multe scule electrice.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, „poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor. În cazul în care locuinţa în construcţie se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie”.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.