Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, marți, în jurul orei 09:30, de o femeie de 34 de ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea de luni spre marți, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuință.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de pază și alarmare și de faptul că, imobilul nu este locuit, prin forţarea unui geam, hoții au pătruns în interior și au sustras obiecte electrocasnice.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţiştii pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor. În cazul în care locuinţa se află în construcţie sau este nelocuită, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.