Întrucât tinerii au fugit, polițiștii au trecut la urmărirea acestora, reușindu-se prinderea unuia dintre aceştia, identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din oraşul Dolhasca.
Cu ocazia audierii, partea vătămată a declarat că în cursul zilei de 06 august, doi tineri necunoscuţi i-au pătruns în locuință, pe ușa de acces neasigurată și i-au sustras o poșetă din hol, iar în momentul în care autorii au ieșit din imobil, i-a observat și le-a reținut semnalmentele, iar pe strada Gheorghe Doja, a sesizat patrula de poliție. Totodată, victima a precizat că poșeta sustrasă a recuperat-o de pe casa scării unde locuiește, fiind abandonată de suspecți, cu toate bunurile din interior.
Suspectul a recunoscut comiterea furtului din locuința părții vătămate, precum și faptul că împreună cu un minor de 17 ani, tot din orașul Dolhasca, a comis și alte furturi din locuințe de pe raza cartierului Burdujeni, în aceeași zi.
În baza probatoriului, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca la data de 07 august, să fie prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, urmând să se dispună procedural.
Lasa un raspuns