Maria Magdalena Grigore, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, i-a răspuns deputatului PNL de Suceava Ioan Balan la interpelarea acestuia în legătură cu stațiile feroviare de călători programate a fi reabilitate în anul 2018, la nivelul județului Suceava.

„Conform Master Planului General de Transport, CNCF CFR SA are în pregătire proiectul de „Modernizare a 47 de stații de cale ferată din România”, proiect care în prezent are prevăzute lucrări în trei stații de cale ferată din județul Suceava: Suceava Nord, Verești și Dolhasca.
Până în prezent au fost elaborate toate documentele necesare demarării procedurilor de achiziție a serviciului de elaborare Studiu de Fezabilitate (conform HG 907/2016) urmând să se decidă asupra numărului și a stațiilor care vor fi modernizate pentru a se trece la etapa următoare, respectiv licitația pentru achiziția contractului respectiv de prestări servicii”, se arată în răspunsul transmis de Secretarul de Stat.

De asemenea, se mai precizează că durata estimată pentru elaborarea studiului de fezabilitate este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a serviciilor.

„Principalul obiectiv al lucrărilor (particularizat la fiecare stație în funcție de situația din teren) îl constituie modernizarea clădirilor de călători cu instalațiile aferente, cu accent pe zonele de acces (intrare-ieșire), pe spațiile destinate serviciilor publice, pe zona comercială și elementele de legătură cu liniile c.f. reprezentate de peroane, pasarele, pasaje pietonale, copertine, precum și elemente de siguranță și de confort, cum ar fi: balustrade, garduri de siguranță între linii, rampe pentru persoane cu dizabilități”, mai transmite răspunsul Secretarului de Stat Maria Magdalena Grigore.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*