Gașca Zurli, cea mai iubită trupă de teatru privat pentru copii, revine la Shopping City Suceava, pe 17 aprilie, de la ora 15:00, în parcarea centrului comercial cu spectacolul „Vreau pupic de noapte bună”.

Gasca ZurliCel mai inedit teatru privat pentru copii revine la Suceava cu un show educativ, interactiv și vesel, în care cei mici şi cei mari vor putea să danseze, să cânte, să râdă şi să aplaude alături de îndrăgitele personaje: Fetiţa Zurli, Clopoţel, Truli, Tanti Prezentatoarea, Yuppi, Zdrăngănel, Zâna Bună şi Vrăjitoarea Tura Vura.

Spectacolul este cu intrare liberă, astfel încât prietenii din Gașcă îi invită pe copii și părinți la distracție. În plus, pentru a asigura o vizibilitate cât mai bună, anul acesta spectacolul va fi organizat în parcarea centrului comercial la intrarea dinspre magazinul Decathlon (în funcţie de condiţiile meteo) şi va fi transmis live și pe un ecran LED de mari dimensiuni ce va fi amplasat pe scenă, astfel, cei prezenți să se poată bucura de frumusețea tuturor momentelor care vor avea loc în timpul evenimentului.

„Vreau pupic de noapte bună” este un spectacol despre cum putem transforma cele mai obositoare momente ale zilei în motive de joacă. Trezitul dimineața, spălatul pe dinți, îmbrăcarea pentru școală sau grădiniță și momentul de dinainte de culcare sunt de cele mai multe ori precedate de lungi discuții și negocieri. Și cu cât părinții devin mai nerăbdători și mai nervoși cu atât mai puternică e încăpățânarea celui mic. Personajele din Gașca Zurli știu cum să transforme aceste momente în clipe amuzante îmbrăcând în joacă fiecare acțiune. În cadrul evenimentului cei mici vor avea ocazia de a-i cunoaște în realitate pe eroii lor și de a-și achiziționa produsele personalizate marca Zurli.

Gaşca Zurli îmbină perfect teatrul, muzica, poveştile şi magia, într-un spectacol care îi vrăjeşte pe cei mici, îi ridică de pe scaun, îi amuză şi îi implică în distracţie. Cu sute de spectacole la activ, personajele Zurli împart buna dispoziţie ca nimeni altcineva și vor fi cu siguranță pe placul celor mici.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.