Gavril Pohoață s-a născut în satul Brăești, comuna Cornu Luncii și și-a început activitatea ca mecanic în anul 1978. De atunci până astăzi însă, lucrurile s-au mai schimbat, astfel că mecanicul s-a transformat într-un sculptor deosebit.

Gavril a plecat din Braiești în anul 1970, a urmat cursurile Colegiului NationalPetru Raresdin Suceava, după care, a urmat armata.

„După liceu am făcut armata, undeva la Timișoara, tot un lucru deosebit, căci am lucrat operativ morse. Trei ani de zile am stat la București, unde am făcut mecanică auto, vreo trei cursuri de calificare, lucruri practice. Apoi, am venit la Suceava, m-am căsătorit în 1981 și am lucrat la CPL, unde am luat contact cu lemnul. Eu toată viața am avut preocupările acestea. La școala generală, La Brăești, eram „moartea cretei”. Ciopleam creta de scris. În armată, iarăși, făcând ture, lucram ca-n civilie, ciopleam în lemn, în calupuri de săpun,tot felul de minuni,” mărturisește Gavril Pohoață.

După ce un bun prieten de-al său i-a observat talentul și după ce a participat la mai multe expoziții, viața mecanicului de altădată s-a schimbat radical.

„A fost o provocare. Am trecut de la mecanică la sculptură. Făcea statuete pentru un american.A durat doi ani de zile, după care am luat-o singur de coadă, m-am autorizat și am început să lucrez. Am lucrat mobilier bisericesc și cioplesc și în piatră de ani de zile. Mi-am făcut un site pe internet și m-au contactat de prin toată țara pentru fel de fel de lucrări. Nu pe toate am putut să le fac, din cauza lipsei de timp. Dar eu îmi văd mai departe de treaba”, ne-a spus sculptorul.

Gavril Pohoață ne-a mai spus că și fiul său a încercat să îmbrațișeze această artă, însă nu i-a ieșit la fel de bine.

„Am un baiat. A încercat și el, iar eu l-am ajutat, dar nu l-am împins. El a îmbrățișat informatica. A făcut Politehnica la București, a terminat și un master și a rămas acolo. În partea asta nu a fost cu îndemânare. Și lui i-a părut tare rău, dar asta e!”, spune Gavril Pohoață.

Sculptorul ne-a mai mărturisit că atunci când muncește are de ceva de care ține cont de fiecare dată.

„Lucrez numai când simt că merge. Sub presiune nu se poate lucra, nu se poate să faci artă! Eu am și un motto pe site-ulo meu: „Spune-mi ce vrei, dar numai nu-mi spune când să fie gata!”, a mai menționat Gavril Pohoață.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.