„Avem o veste bună astăzi pentru cetățenii din Burdujeni Sat care tot întreabă și insistă în legătură cu gazul metan. Luni a venit răspunsul de la E-on Energie România S.A., răspuns în care spun că sunt de acord cu realizarea acestui proiect de investiții în sistemul de distribuție a gazelor naturale. Așa cum au cerut, extinderea se va face în baza unui studiu tehnico-economic pe care îl va face operatorul, iar odată cu transmiterea studiului vor fi comunicate și posibilitățile de reabilitare și refinanțare a investiției”, anunță primarul.
Se pare că și primăria trebuie să pună umărul la treabă pentru că, așa cum explică Ion Lungu, investițiile și eforturile care se vor angrena în ducerea la bun sfârșit a acestui proiect se vor împărți între compania privată și primărie. Pe langă un sondaj de opinie ce se va desfășura în zona cu pricina, primăria ar urma să suporte și o parte din cheltuieli.
„Nouă ni s-a solicitat să facem un sondaj să vedem care sunt doritori să se racordeze la sistemul centralizat de gaz metan. Vom face acest lucru prin intermediul Direcției de Asistență Socială din primărie, chiar dacă noi am mai făcut și acum 5 ani, când peste 50% din cei din cartierul Burdujeni Sat erau de acord cu racordarea la rețeaua publică de gaz metan. Sper ca și rezultatele studiului de anul acesta să fie cel puțin la fel, pentru că toate lucrurile astea contează în ceea ce privește eficiența economică, implicarea mai mult sau mai puțin a primăriei. Dacă cei de la E-on vor suporta o parte din cheltuieli, și primăria va suporta diferența și vom reuși să ducem gazul metan și în Burdujeni Sat”, informează Ion Lungu.
Această veste vine ca o ușurare pentru mulți dintre locuitorii care așteptau, încă de acum 5 ani, să fie racordați la rețeaua publică de alimentare cu gaz metan. La vremea aceea, câteva probleme legislative au pus bețe în roate primăriei, dar se pare că anul acesta nu îi mai stă nimic în cale.
„De asemeni, noi am trimis oficial cererea de acord pentru această investiție, deci deja am intrat într-o linie dreaptă cu această problemă a gazului metan din Burdujeni Sat. Gazul metan înseamnă civilizație, sigur că nu este foarte ieftin, însă având în vedere că în zonă s-a construit mult în ultima vreme, cred că va exista posibilitate financiară pentru a plăti facturile la gazul metan. Deci iată că avem un nou început și de această dată cu siguranță vom aduce gazul metan în Burdujeni sat. Vă reamintesc că am fost foarte aprope de acest lucru și acum 5 ani, când aveam puși deoparte 20 de miliarde de lei în conturi, numai că la vremea respectivă ne obliga legea să transmitem gratuit în patrimoniul celor de la E-on instalațiile primăriei, un lucru care nu era posibil pentru că primăria este o entitate publică iar E-on este o companie privată. Astăzi legislația s-a schimbat și putem da instalațiile în folosință gratuită, fără să le înstrăinăm”, mai declară edilul.
Tot administratorul Sucevei a anunțat că nici locuitorii de pe Dealul Mănăstirii nu au fost uitați, pentru că cele aproximativ 300 de locuințe nou-cosntruite în zonă au și ele o șansă să fie racordate la alimentarea cu gaz metan, dacă și cei de la E-on vor fi de acord să își extindă investiția. Rămâne de văzut cum progresează acest proiect și dacă, în cele din urmă, locuitorii din Burdujeni Sat nu vor rămâne doar cu speranțele.
Lasa un raspuns