Noul coordonator al activității Spitalului Județean Suceava, generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, care este și secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat sâmbătă, 4 aprilie, că încearcă sa aducă la Suceava și al patrulea aparat de testare a coronavirusului. 

„ Avem, astăzi, a treia echipă pentru Real Time PCR, care este reprezentată de domnul doctor col. Gavrilaș de la Spitalul Militar Brașov, iar a patra echipă va fi constituită din specialistul care ne-a fost repartizat de la Iași. În acest moment funcționează două aparate iar al treilea urmează să fie pus în funcțiune în cel mai scurt timp. Noi am luat la cunoștință ceea ce ni s-a transmis în raportul de necesitate și vom încerca să îl facem funcțional foarte curând. Urmărim să obținem al patrulea aparat pentru a crește capacitatea de testare. Din moment ce avem personal ar fi păcat să nu deschidem o nouă linie”, a declarat pentru SuceavaLive, secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Potrivit generalului Oprea, cel de-al patrulea aparat de testare ar putea veni de la Direcția Sanitară Veterinară Suceava  sau de la București. În acest sens s-au purtat deja discuții cu ministrul Sănătății.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.