Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a avut joi, 10 octombrie, o primă reacție după adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului PSD.

„Vreau să îi felicit pe toți parlamentarii liberali de Suceava și pe toți ceilalți care au votat moțiunea de cenzură. Este foarte bine că pleacă în al 12-lea ceas acest Guvern iresponsabil, care până în ultimul moment a jucat ruleta rusească încercând să cumpere. Am văzut un ministru CUC penibil care promitea că dă Hotărâri de Guvern la orice le cerea orice parlamentari care votau moțiunea. Nu se poate continua cu acest talcioc PSD.  Cred că a luat sfârșit. Una dintre urgențele pe care le voi cere viitorului Guvern  se referă la banii pentru Vatra Dornei. Guvernul PSD nu a mai plătit 12 milioane de lei pentru instalarea cazanelor care sunt puse pe poziție, dar nefuncționale”, a subliniat Gheorghe Flutur.

Președintele PNL Suceava a amintit și de primul său mandat de președinte de Consiliu Județean, când la cârma țării erau colegii săi de partid, care au înțeles altfel nevoile județului.

„Venirea unui nou guvern pentru Gheorghe Flutur înseamnă revenirea la normalitate. Eu am venit la Suceava ca să fac treabă și proiecte și am beneficiat doar de frâne din partea guvernelor PSD. Acum, în normalitate am foarte multă treabă și va fi ca în celălalt mandat al meu când am cerut Guvernului și mi-a dat. Până acum Suceava a fost pedepsită doar pentru că Flutur e liberal”, a conchis președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur. 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.