Preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, preşedinte al Consiliului Judeţean, a votat, duminică dimineaţă, pentru alegerile europarlamentare, la secţia de votare din oraşul Gura Humorului.

„Am votat astăzi, 26 mai 2019, în primul rând pentru o echipă de europarlamentari puternică, o echipă care să ne aducă fonduri pentru a lega Suceava și Bucovina de vestul Europei și de București, prin autostrăzi. Am votat pentru a se trimite mai mulți bani pentru reindustrializarea României și a județului Suceava, să se poată întoarce tinerii acasă, să aibă de lucru. Am votat pentru reprezentarea cu demnitate în Parlamentul European, pentru promovarea și apărarea capitalului românesc și a produselor românești”, a transmis Gheorghe Flutur.

De asemenea, acesta a votat şi la referendumul consultativ pe tema justiţiei, convocat de Klaus Iohannis.

„Am votat la referendum pentru starea de normalitate, pentru o justiție independentă, pentru ca politicul să nu se mai bage niciodată în actul de justiție, am votat pentru viitorul copiilor noștri”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.