Gheorghe Flutur a prezentat cifrele bugetului Consiliului Județean Suceava, pe anul 2017.

Conform președintelui Consiliului Județean Suceava, bugetul pe anul acesta este de 401 milioane RON. Gheorghe Flutur a declarat că la capitolul venituri, CJ a fundamentat 359,27 RON, la cheltuieli fiind solicitată o sumă de 410 milioane RON.

„După cum știți, 2017 este un an în care impactul majorării salariilor este consistent. E un lucru bun, se face dreptate în sistemul bugetar, și este nevoie ca salariații să fie plătiți bine”, a declarat președintele CJ Suceava.

Față de anul 2016, suma destinată personalului CJ a crescut de la 92 milioane RON la 138 milioane RON pe anul 2017. Cu toate astea, Consiliul Județean acoperă doar 112 milioane RON din creșterea salarială. Fondul de salarii pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va rămâne neacoperit timp de 3 luni, respectiv 2 luni pentru școlile speciale.

Având în vedere că sumele totale față de 2016 sunt cu 15 milioane mai mari, iar creșterile salariale sunt mai mari cu 46 de milioane de el, Gheorghe Flutur consideră că bugetul din acest an este neîndestulător.

„Dincolo de creșterile salariale, care sunt firești și se face un act de dreptate, aștept în partea a doua a anului, de la Guvernul României, o rectificare pozitivă pentru a asigura salariile la DGASPC și la învățământul special. Bugetul este neîndestulător în acest an”, a adăugat Gheorghe Flutur.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Suceava, care va avea loc marți, 28 februarie, bugetul pentru unitățile administrativ teritoriale va fi discutat pe ordinea suplimentară de zi.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.