După ce în urmă cu o zi liderul PSD, Cătălin Nechifor, a afirmat că Gheorghe Flutur a mințit în declarațiile publice, astăzi senatorul PD-L i-a dat replică șefului administrației județene.

Președintele PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, îi cere public omologului său de la PSD, Cătălin Nechifor, să spună dacă înființarea regiunii Bucovina se mai află în atenția USL. „Nu-mi propun neapărat să le răspund în acest fel celor de la USL, dar în calitate de senator de Suceava mă simt obligat să-l întreb pe Cătălin Nechifor ce au discutat la mare, la Mamaia, în conducerea PSD, despre regionalizare. Pentru PSD mai rămâne valabilă Bucovina – regiune, aşa cum declarase Victor Ponta la Suceava? Întreb acest lucru pentru că după ședința de la Mamaia s-a vorbit despre încă două regiuni, pe lângă cele 8, și anume Dobrogea și Sibiu. Or fi uitat de Bucovina? Ce ne poate spune Cătălin Nechifor în acest sens și care a fost poziţia lui?”, a spus Flutur.

El a precizat că nu va renunța niciun moment să se bată pentru Bucovina și că își va folosi întreaga energie pentru înființarea regiunii Bucovina.

Acesta a continuat și a spus că Nechifor, ca de altfel și alți lideri USL, se fac a nu înțelege că în ceea ce-i privește este o demagogie să te referi declarativ la o așa-zisă susținere. „Aici e vorba de decizie politică, iar când ai 70 % în Parlament, depinde doar de USL ce va face cu județul Suceava și cu Bucovina. Mingea este în terenul lor, cum s-ar spune. Nu declarații politicianiste si populiste de susținere – decizii de realizare, domnilor de la USL! Vă cer încă odată: nu vă jucați cu acest județ, nu vă bateți joc de acest județ!”

„Cătălin Nechifor ar trebui să lase deoparte ipocrizia măcar în ceea ce privește viitorul județului Suceava și să nu transfere atribuții către opoziție. Atitudinea duplicitară, dedublarea liderilor USL, jenantă și chiar periculoasă, trebuie să înceteze! Am văzut că una spun la Suceava – alta spun și fac la București sau la Mamaia.”, a conchis Gheorghe Flutur.
Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.