Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent luni, 21 septembrie, la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, unde a inspectat lucrările care se execută la noul terminal.

„Suntem pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, care se află în subordinea Consiliului Județean Suceava. Prinde contur noul terminal al aeroportului, care este o construcție făcută din banii CJ Suceava, circa 3,3 milioane de euro. Se extinde suprafața construită a aerogării cu circa 1.400 mp.
Avem pentru plecări externe un spațiu de 365 mp în terminalul nou, care oferă condiții civilizate, pentru că noi pregătim extinderea numărului de curse și de destinații”, a declarat Gheorghe Flutur.

Potrivit acestuia, sala de 365 mp este aproape finalizată, se lucrează la finisaje și astfel devine un spațiu de legătură cu terminalul vechi.

„Avem, de asemenea, circa 1000 mp la sosiri internaționale: se intră pe la parter, cu lifturi speciale sau pe scări, se urcă la etaj, de unde se iau în mod civilizat bagajele, este un spațiu de triaj al bagajelor și apoi o sală mare de sosiri. Acolo se vor face și verificările și documentele de identitate ale pasagerilor.
Sectorul Sosiri din terminalul nou al Aeroportului Suceava este extrem de important că fluidizăm traficul sosirilor, mai ales că avem destule curse care sunt la ore apropiate. Astfel, prioritar a fost pentru noi descongestionarea și scurtarea timpilor de așteptare și a formalităților pentru pasageri.
Pentru plecări interne modernizăm și extindem un spațiu de 108 mp, de la parterul aerogării vechi și în acest fel crește și capacitatea zonei pentru plecări interne cu 108 mp. Sosirile interne rămân unde au fost și până acum, iar zona terminalului vechi va fi tot o zonă de plecări internaționale. Practic, aeroportul din Suceava se extinde cu zone amenajate pentru plecări și sosiri internaționale”, a mai declarat președintele CJ Suceava.

Potrivit lui Gheorghe Flutur, mai este puțin până la finalizarea acestui nou terminal și Aeroportul Suceava se pregătește pentru a putea procesa circa 300 de pasageri pe oră.

„Practic, dublăm capacitatea aeroportului în ceea ce înseamnă procesarea documentelor de transport, ambele terminale vor avea o capacitate de aproximativ 650.000 de pasageri anual. A fost o perioadă grea în pandemie, dar luna august a fost o lună surprinzător de bună pentru Suceava. Suntem pe locul V în țară ca număr de pasageri. Peste 35.000 de pasageri au zburat de pe aeroportul nostru în luna august. Practic, treptat, aeroportul și-a revenit. S-au reluat aceste circuite internaționale și interne. Pregătim surprize – suntem în discuții avansate pentru a introduce pe ruta Suceava-București o nouă companie care să opereze. De asemenea, suntem în discuții foarte avansate pentru zboruri pe ruta Spania. Astăzi, de pe aeroportul sucevean zboară 15 curse, spre 15 destinații. S-a dezvoltat foarte mult acest aeroport în ultimul timp, numai în ultimii patru ani numărul de pasageri a crescut de peste 10 ori. Dacă în 2016 era undeva la 40.000 de pasageri anual, în 2019 am avut 430.000 de pasageri”, a explicat Gheorghe Flutur.

Acesta a precizat că pandemia a afectat zborurile, și în toată lumea și în România, și a afectat și aeroportul sucevean.

„Am depus o solicitare la Comisia Europeană pentru un ajutor pentru Aeroportul Ștefan cel Mare de la Suceava, având în vedere pierderile. Sperăm în revenirea la normalitate și dorim să continuăm investițiile aici: extinderea parcărilor și două drumuri de acces noi – unul care să vină de la Burdujeni, spre Parcul Industrial Bucovina și unul de la Dumbrăveni.
Sunt bucuros să constat că prinde contur noul terminal. Este o investiție curajoasă care, practic, face un pas uriaș spre confort și civilizație pentru cei care doresc să zboare de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava”, a conchis Gheorghe Flutur.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.