Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că se modernizează în continuare drumul Suceava-Berchișești prin Liteni-Moara.

„Acum refacem porțiunea de drum județean afectată de inundații în zona pasajului de cale ferată și turnăm covor asfaltic la Berchișești, tronsonul dinspre Drumul European DN2E.
În același timp au început lucrările de modernizare a tronsonului Suceava-Liteni-Moara, astfel că vom avea modernizat un drum foarte circulat, Suceava – Berchișești, care face legătura între localitățile de pe Valea Sucevei cu cele de pe Valea Moldovei”, a precizat Gheorghe Flutur.

Potrivit acestuia, s-a avut în vedere asigurarea unei infrastructuri adecvate pentru locuitorii zonei dar și pentru turiști.

„Acest drum, ca o legătură Suceava – Gura Humorului și mai avem Ciprian Porumbescu-Drăgoiești-Horodniceni, continuare la Fălticeni. Anul acesta a fost un an de vârf în modernizarea drumurilor din județul Suceava. Vremea a permis să se lucreze, constructorii s-au ținut de treabă, noi nu am avut întârzieri la decontarea lucrărilor. S-a putut vedea, județul Suceava – un șantier.
Am cerut celor de la “Drumuri Județene” să grăbească executarea marcajelor pe drumurile asfaltate mai ales că am intrat în toamnă și ne așteptăm și la vreme cu ceață”, a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.