Un număr de 24 de copii din Ucraina au ajuns în România prin Vama Siret fără însoţitori, iar în cazul a 21 dintre ei situaţia documentelor a fost rezolvată, astfel că au putut pleca către rudele din alte ţări, fiind respectate procedurile legale.
Preşedintele Consiliului Judeţeran Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a avut, sâmbătă, în Vama Siret, o întâlnire cu europarlamentari din Italia, Suedia, dar şi din România, şi că discuţiile au vizat în special situaţia copiilor care s-au refugiat în România, fără însoţitori.
„Noi am avut 24 de cazuri în toată această perioadă. 21 dintre ei au primit documente şi au plecat mai departe cu însoţitori, respectând procedurile legale, către alte ţări, la rude, acolo unde au solicitat. Sunt nişte proceduri de identificare a familiei, a cunoscuţilor însoţitori pentru a ajunge unde trebuie. Au mai fost trei cazuri care sunt la noi în evidenţă la Protecţia Copilului. Aceşti copii se bucură de tot tratamentul corespunzător. Deocamdată au optat să rămână aici şi vom vedea mai departe ce va fi”, a afirmat şeful CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
El a precizat că autorităţile române discută despre formalităţile necesare în cazul copiilor care au ajuns în România din Ucraina, fiind însoţiţi de alte persoane decât de părinţii lor.
„Şi aici este un formular care s-a introdus, un act normativ, de noaptea trecută şi se reglementează pentru ca de luni dimineaţă să se poată implementa”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.
Pe de altă parte, şeful CJ Suceava a declarat că în Vama Siret a scăzut numărul de ucraineni care intră în România.
„Am avut şi 10.000-12.000 de oameni în 24 de ore care intrau prin Vama Siret. În ultimele 24 de ore au mai trecut 500. E un lucru bun. Însă este posibil ca în perioada următoare să intre în ţară mulţi copii care se află în zona Cernăuţi şi care provin din orfelinate din Mariupol sau din alte oraşe din Ucraina intens bombardate”, a adăugat şeful CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns