Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat marți, 2 aprilie la deschiderea unei linii de îmbuteliere a apelor minerale naturale de la Poiana Negri, Fabrica Coca-Cola HBC România.

Flutur a salutat această investiție și a transmis aprecieri capitalului autohton precum și companiilor multinaționale care investesc și creează locuri de muncă în județul Suceava și în țară.
De asemenea, președintele CJ Suceava a susținut necesitatea realizării unor instalații de reciclare precum și a unui sistem de plată pentru PET-urile reciclabile.
Cu această ocazie, fiind prezenți membrii ai Guvernului, Gheorghe Flutur a reiterat o mai veche propunere, și anume ca parte din redevențe să se întoarcă la bugetele administrațiilor locale, care astfel nu vor mai fi nevoite să bată zadarnic drumurile la centru.
La evenimentul de la Poiana Negrii au participat și viceprim-miniștrii Grațiela Gavrilescu și Daniel Suciu, dar și primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, primarul comunei Ciocănești, Radu Ciocan, primarul comunei Coșna, Gavril Pardău, primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, și primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.