Deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan, a prezentat bilanțul activității din primii doi ani de activitate parlamentară.
„Au trecut doi ani de când mi-ați oferit încrederea dumneavoastră ca să vă reprezint în calitate de deputat în Parlamentul României. Și, pentru că sfârșitul de an este un bun prilej pentru bilanț, vă prezint o sinteză a activității mele parlamentare de până acum”, a transmis Gheorghe Șoldan.
El a arătat că de la preluarea mandatului a avut 70 propuneri legislative inițiate, din care 16 au devenit legi fiind promulgate de Președintele României. Șoldan a amintit doar patru dintre cele mai importante inițiative care sunt acum acte normative în vigoare, respectiv Legea privind anularea amenzilor pentru necompletarea formularului PLF la trecerea frontierei, de pe urma căreia au beneficiat 150.000 de români ce au fost amendați pe nedrept și cărora li se restituie banii, precum și Legea dublării alocației de hrană pentru bolnavii din spitale, care a permis ca pacienții internați să beneficieze acum o alocare de minim 22 de lei/zi de spitalizare pentru hrană, suma urmând să fie actualizată anual cu rata inflației.
Deputatul PSD de Suceava a spus că o altă lege inițiată de el este cea prin care TVA-ul la lemnul de foc a fost redus de la 19% la 5%, având ca principal scop sprijinirea românilor care folosesc lemnul de foc pentru încălzire. Șoldan a explicat că prin reducerea TVA am încurajat scăderea prețului lemnului de foc. Ultimul act normativ la care a făcut referire Gheorghe Șoldan este Legea construcțiilor agricole în extravilan, prin care autorizațiile de construire în domeniul agricol sunt obținute mai ușor, fără obligativitatea depunerilor planurilor urbanistice zonale și fără obligativitatea introducerii acestor investiții în intravilan, prin solicitarea PUZ.
„Tot în acești doi ani am avut, 16 luări de cuvânt, 12 întrebări și interpelări și am semnat 6 moțiuni. De asemenea, am avut o activitate intensă în comisiile parlamentare, fiind vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă, secretar al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, dar și membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și nu în ultimul rând al Comisiei permanente a Camerei Deputaților şi Senatului privind Statutul deputaților şi al senatorilor, organizarea şi funcționarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaților şi Senatului.
Menționez că în acești doi ani de activitate parlamentară am avut sute de audienţe în urmă cărora am identificat multe dintre problemele reale cu care se confruntă românii şi, prin inițiativele legislative pe care le-am depus, am căutat să găsesc cele mai potrivite soluţii pentru rezolvarea acestora. De altfel, scopul meu ca parlamentar este să fiu în slujba oamenilor și să îmbunătățim legislația în interesul lor.
Închei acest raport de activitate arătând că numărul important de inițiative pe care le-am avut în urma consultărilor cu cetățenii au ajuns legi mă motivează şi mă obligă ca în anii care urmează să completez acest bilanţ cu mai multe activităţi gândite pentru binele românilor în mod general şi al sucevenilor în mod special. Vă doresc un an nou plin de bucurii şi realizări! La mulți ani!”, a mai spus deputatul Gheorghe Șoldan.
Lasa un raspuns